început să-i revină în minte.
Nopţile când Victor a spus că e obosit. Presupusele ore suplimentare la locul de muncă.
Absenţele care veneau mereu cu o explicaţie aparent convingătoare.
Micile călătorii care, pe vremea aceea, păreau perfect normale.
Acum, totul arăta diferit.
O durere profundă, tăcută
Ana nu plângea în acel moment.
Ea a stat mult timp, privind în spațiu și încercând să înțeleagă ceea ce tocmai descoperise.
Durerea nu a venit ca o explozie. Era adânc şi tăcut, ca o rană care se deschidea încetul cu încetul.
Nu a
