din viaţa lui, i-am rămas alături.
I-am pregătit mesele, am avut grijă de medicamentele lui, i-am ascultat poveștile și am făcut tot posibilul să mă asigur că acea casă nu se simte niciodată complet goală.
Julian credea că o moștenire depinde de sânge.
Domnul Whitaker credea deja că poate fi cucerită prin loialitate.
Timp de optsprezece ani, am crezut că e doar menajera conacului.
Până la urmă, bărbatul pentru care aveam atâta afecțiune și-a propus să arate tuturor ceea ce, pentru el, fusese întotdeauna adevărat: făceam deja parte din familie.
