de casă veche – toate păreau neschimbate. Și totuși, undeva, în aceeași încăpere, mă aștepta un detaliu care avea să răstoarne liniștea pe care o cunoșteam.
Într-un colț al camerei, sub pat, era o cutie veche din lemn, la adăpost de priviri. Nu era încuiată; doar împinsă mai în spate, ca și cum fusese lăsată acolo în grabă sau, poate, uitată cu un rost numai de el știut. Părea un obiect care nu voia să fie găsit ușor, dar nici ascuns cu totul. În jurul ei, nimic spectaculos – doar praful obișnuit
