eu.
În clipa aceea, am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare. M-am clătinat ușor în mine însămi, ca și cum o parte din ceea ce crezusem despre acești zece ani se desprindea, lăsând în urmă un gol greu, dens. Nu știam ce să fac mai întâi: să respir adânc sau să ating unul dintre plicuri. Între mine și cutie se întinsese o punte subțire, făcută din toate zilele în care nu fusese rostit nimic, iar acum fiecare tăcere părea să se adune acolo, în fața mea, sub forma
