am încercat să împăturesc nişte haine.
Am ajuns să stau pe podea, ţinând unul dintre puloverele lui Sarah pe faţa mea.
Am plâns până aproape că mi-am pierdut respiraţia.
Apoi am şters repede lacrimile pentru că Jeremy a intrat căutându-şi iepuraşul împăiat.
— Ești trist, tati?
— Sunt, fiule. Foarte trist.
— Și eu.
A stat lângă mine, și-a sprijinit capul pe brațul meu și a rămas acolo mult timp.
Următoarele zile s-au amestecat într-o rutină gri de a duce copiii la școală, mese pe jumătate terminate și povești înainte de culcare pe
