Sala a amuțit.
— Ai îmbătrânit.
Am găsit pe cineva de douăzeci și cinci de ani care știe Excel și încă mai zâmbește la opt dimineața.
Predă-i toate lucrurile până la prânz.
Atât.
Cincisprezece ani rezumați în două propoziții.
Nimeni n-a spus nimic.
Unii își priveau pantofii.
Alții evitau să mă privească.
Eu am rămas nemișcată.
Nu pentru că îmi pierdusem serviciul.
Ci pentru că omul în care avusesem încredere mă umilise în fața tuturor.
Mi-am strâns lucrurile într-o cutie.
O fotografie cu băiatul meu.
O cană.
Două plante mici.
Și