surorii mele după 6 luni de tăcere…
Ea a rămas.
A rămas la locul ei, cu aceeași răbdare, cu aceeași tăcere grea de lucruri nefăcute pentru sine. În timp ce eu îmi împlineam drumul, ea și-a pus drumul deoparte. Și, fără să-mi dau seama, între noi s-a tot așezat o tăcere ca o ușă închisă.
Eu am continuat să privesc doar diferența: eu, mereu pe fugă, cu ambițiile mele și lista mea de reușite; ea, constantă, așezată acolo unde viața a cerut-o. Nu i-am citit oboseala, nu i-am înțeles renunțările,