nu i-am măsurat pașii grei. Mă uitam la câștigurile mele, nu la prețul pe care îl plătise ea pentru ca eu să le pot avea.
Îmi amintesc anii de studiu ca pe o alergare continuă, cu nopți nedormite, examene, ore în care mi-am repetat neîncetat că trebuie să reușesc. Și am reușit. Dar, în loc să-mi plec capul în fața celei care m-a ținut pe linie, eu am lăsat mândria să vorbească. Am confundat liniștea ei cu lipsa de dorință, discreția cu lipsa de vis.
Așa au trecut lunile. Așa