și calde. Să refac drumurile pe care le-am ales în grabă, să rup din mândria care m-a făcut să tac, să-mi adun toate „mulțumesc-urile” și să i le așez, rând pe rând, în palmă.
Dar timpul nu se întoarce. Iar eu am priceput, în sfârșit, câte lucruri nu văzusem. Câtă tinerețe dăruise fără zgomot. Câtă forță adunase în spatele fiecărei zile în care eu credeam că sunt singură pe drumul meu. N-am fost singură nicio clipă: ea a dus totul, pentru ca eu să pot păși ușor.
M-am uitat la