Un bărbat fără adăpost s-a adăpostit pe veranda mea pentru o noapte, dar ceea ce a lăsat în urmă m-a făcut să lacrimez

vreme înainte de culcare, în timp ce ploaia bătea darăvan în acoperișul verandei.

Mă tot gândeam la străinul de afară.

Un bol de supă.

O verandă uscată.

O pătură.

Nimic din toate acestea nu a fost mare lucru.

Dar era ceva ce puteam oferi.

În noaptea aceea, în mod ciudat, am dormit mai bine decât o făcusem în ultimele săptămâni.

A doua zi dimineață, am făcut cafea și mi-am turnat o ceașcă în plus.

Am deschis ușa de la intrare așteptându-mă să-l găsesc stând afară.

Veranda era goală.

Plapuma mamei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *