M-am așezat pe treptele verandei și am desfăcut scrisoarea.
Numele bărbatului era Albert.
El a explicat că își petrecuse ultimele opt luni mutându-se între adăposturi, verande și locuri în aer liber după ce nora sa schimbase încuietorile casei în care stătea.
Fiul său nu o oprise.
Albert a scris că nu-mi spunea pentru că voia compasiune.
Pur și simplu voia să înțeleg că nu fusese întotdeauna un om care își căra viața într-un rucsac vechi.
Timp de patruzeci de ani, deținuse un mic magazin de unelte și fierărie.
Nimic glamuros.