el.
Am deschis ușa din față.
„Domnule?”
El a ridicat privirea.
Pentru o clipă, a părut nesigur dacă, de fapt, vorbeam cu el.
„Poți intra înăuntru”, am strigat. „Am o canapea.”
A clătinat din cap.
M-am oferit din nou.
A refuzat din nou.
Nu a fost nepoliticos.
Dimpotrivă.
Era ceva dureros de politicos la el, ca și cum anii de greutăți l-ar fi învățat să-și ceară scuze pur și simplu pentru că există în spațiul altcuiva.
Apoi s-a uitat spre veranda mea.
„Te-ar deranja dacă aș rămâne acolo până se