efort enorm.
Ea a încercat să zâmbească.
— Cred că arăt îngrozitor.
— Arăţi bolnav.
— Asta nu a fost deloc diplomatic.
Am ajutat-o să stea pe canapea.
Zilele următoare au fost preluate de programări la medic, orare de medicamente, excursii la supermarket și apeluri telefonice.
Susan era foarte bolnavă și își pierdea rapid puterea.
Avea rude, dar niciunul nu locuia în apropiere.
Am întrebat:
— Poate cineva să vină să stea cu tine?
Susan se uită pe fereastră.
— Sunt ocupaţi.
— Nu poţi trece prin asta singur.
— Nu sunt singur.
Ea s-a uitat la
