zile, crezusem că mama murise aşteptându-mă.
Mi-am imaginat-o zăcând singură, întrebându-mă de ce fiul ei nu venise acasă.
Mi-am imaginat că absenţa mea fusese ultimul mesaj pe care i l-am lăsat.
Acum, în sfârşit, am înţeles adevărul.
A murit ştiind că o iubesc.
Şi cumva, atâţia ani mai târziu, tot ai găsit o cale să-mi spui asta.
Prin Susan.
Prin scrisorile.
Prin femeia care a trăit discret peste drum ani de zile, fără să ceară nimic în schimb.
Nu m-am putut întoarce în timp.
Nu m-am putut întoarce acasă devreme.
