prime întâlniri, cu întrebări recitate și pauze incomode, ci mai degrabă senzația unei conversații reluate după o pauză scurtă. Cina a curs într-un ritm calm, plăcut, fără graba aceea de a impresiona sau de a umple fiecare tăcere cu ceva.
El nu părea să încerce să pară interesant. Și tocmai prin asta devenea interesant. Asculta cu atenție, fără să-mi întrerupă gândurile, fără să pândească momentul în care să preia conversația. Își găsea locul în dialog cu o siguranță blândă, fără să-l acapareze. Când râdea la poveștile mele, nu părea să
