întâlnire.”
Felul în care a rostit asta m-a făcut să zâmbesc. Nu era nimic apăsat, nimic superior, nimic care să mă facă să mă simt micșorată. Nu era un gest transformat în principiu rigid și nici o lecție despre cum ar trebui să stea lucrurile. Era doar o decizie purtată firesc, cu respect și cu o siguranță liniștită.
Nu nota în sine m-a impresionat, ci felul în care a făcut gestul. Fără să mă pună într-o cutie, fără să creeze un raport de putere, fără să transforme masa într-o demonstrație.
