Și amânarea s-a făcut zid.
Într-o zi, după toate aceste luni, am pornit către casa ei. Ușa aceea pe care am atins-o cu mâna părea să strângă în spatele ei toată istoria noastră. Nu era doar o intrare într-un loc, era o trecere înapoi, spre tot ce am lăsat nespus. Mi-am simțit pașii grei, iar aerul avea ceva cunoscut, ca și cum ar fi ținut minte copilul care fusese cândva acolo.
De partea cealaltă era ea, aceeași soră care mă ținuse aproape când eram prea mică să înțeleg. Aceeași femeie