ca în poveștile prea frumos aranjate ca să pară adevărate, ci într-un mod matur, liniștit, construit fără fanfară.
În taxi, mi-am lăsat capul pe spătar și am închis ochii pentru o clipă. Am lăsat seara să se așeze în mintea mea, moment cu moment. Mi-am amintit cum a mutat farfuria ca să-mi facă loc, cum a ascultat până la capăt înainte să răspundă, cum a acceptat tăcerile fără să le umple inutil cu vorbe.
Nu păreau trucuri. Nu păreau gesturi învățate pentru a crea impresie. Păreau ale lui. Mi-am promis
